Când femeile se implică, comunitățile devin mai puternice, iar prevenția nu trebuie amânată

Astăzi am participat la reluarea mic dejunurilor doamnelor deputate, organizate de Camera Franceză de Comerț și Industrie în România, sub tema „Împreună pentru un viitor mai bun acasă”. Tema discuției, prevenția, cu accent pe adicții și sănătate, este una care cere mai mult decât vorbe: cere implicare reală.

Cred cu tărie că rolul femeilor parlamentar nu se oprește la Parlament. El continuă în comunități, aproape de oameni, de familii și mai ales de tineri. De aceea, mă bucur că în acest demers îmi sunt alături colegele mele Arina Moș, Vetuța Stănescu și Diana Stoica, dar și alte colege din Parlament care împărtășesc aceeași preocupare sinceră pentru prevenție.

Pentru mine, culoarea politică devine secundară atunci când ne dorim cu adevărat să lăsăm ceva bun în urmă. Prevenția nu ține de doctrine, ci de responsabilitate, empatie și colaborare.

Prevenția înseamnă să ajungem înainte ca problemele să devină drame.

Mulțumesc Camerei de Comerț și Industrie Româno-Franceze pentru invitație și pentru crearea unui cadru deschis de dialog pe teme care contează cu adevărat.

Când femeile se implică, comunitățile devin mai puternice, iar prevenția nu trebuie amânată.